O PERSOANA SPECIALA

Azi am sa va povestesc putin din trairile mele...si despre o persoana speciala care mi-a marcat existenta cu bune si cu rele in ultimul an de zile, chiar daca acest an nu l-am petrecut tot timpul alaturi de ea...E persoana care m-a invatat sa spun "Te Iubesc" din toata inima, e peroana langa care am trait cele mai intense si mai fericite momente...E un baiat special din toate punctele de vedere, chiar daca, de multe ori nu i-am marturisit asta, insa ceea ce simteam pentru el era mai presus de cuvinte.

Totul a inceput ca o joaca pe PlanetRomeo...am vorbit ceva timp online, cam vreo doua luni asa, distanta fiind cea care ne despartea, pana in ziua de 18 aprilie, cand persoana mi-a facut prima vizita la Bucuresti. A fost o zi de nedescris in cuvinte, plimbarea in parc, fluturasii din stomac cand stateam amandoi pe banca si ne sorbeam din priviri, primul sarut furat...Am inceput sa ne destainuim unul altuia, sa ne descoperim...Au urmat multe luni frumoase in care eu faceam 300 de kilometri naveta sa il vad, de cate ori imi permitea timpul, aveam planuri impreuna dupa ce se va muta la Bucuresti, ne iubeam si ne bucuram de fiecare moment petrecut impreuna. Zilele ne erau inseninate de zambete curate, de sarutari pasionale, de mici cadouri, de plimbari prin locuri de poveste...locuri care vor ramane mereu in amintirea mea, chiar daca dureroase, mereu vor insemna ceva special.

Timpul trecea si aveam impresia ca povestea noastra de dragoste este de nedestramat, insa, ca in orice poveste frumoasa, la un moment dat au intervenit nori negri de furtuna...Neincrederea, lipsa unei comunicari deschise, simteam cum o raceala incepe sa se interpuna intre noi, si parca cele doua suflete contopite intr-unul singur, intr-un tot unitar, nu mai erau ca la inceput...A intervenit inevitabil ruptura...Am suferit enorm, am plecat timp de o luna din Bucuresti ca sa ma regasesc, intre timp, altcineva aparuse in viata mea, care denigra constant fosta mea iubire si imi inocula in minte imagini sumbre...Totul pana in pragul Craciunului, cand "bebe" al meu imi dadu un telefon, dorind sa ne vedem...A fost ca o raza de soare pentru mine, am ras si am glumit in acea zi ca doi copii, eram din nou, doar noi doi...totul parea sa fi fost doar un vis urat si noi de fapt ne continuam drumul impreuna...Dar nu a fost sa fie asa...O incercare de redresare a fost fara sorti de izbanda...Imi erau reprosate lucruri din trecut, greseli ale trecutului, pe care amandoi le comiseseram...Vorbe grele, vorbe urate, care imi raneau sufletul ca niste pumnale...

Craciunul si Revelionul au fost minunate...Dar mai ales Revelionul, pe care l-am petrecut in doi cu puiul meu drag de care mi-a fost atat de dor...Simteam ca renasc, ca am pentru cine trai, ca am pentru cine lupta ca am cui sa ii ofer dragoste neconditionata.

NU peste mult timp, disensiunile au inceput din nou sa apara...cam dupa cum spune vorba aceea: "ciiorba reincalzita nu mai are gust".

Depusesem eforturi pentru a intelege ce nu a functionat pana atunci, de a ma pune in locul persoanei, de a discuta in cele mai mici amanunte cum putem sa facem sa functioneze relatia...Eram dispus sa fac absolut orice compromis de dragul sau, pentru ca il iubeam din toata inima. 

Insa totusi aveam o urma de neincredere, dar am zis ca va trece. Doar ca, trecand prin niste momente mai dificile pe plan personal, tocmai persoana de la care asteptam sa ma inteleaga si sa imi fie alaturi, ma evita, ba dimpotriva reprosa ca toate problemele de natura personala ar fi de fapt doar nascocite.

Iasari eforturi de a explica, cat de simplu posibil, totul de la inceput pana la sfarsit, in speranta ca va intelege motivele care stau in spatele unor reactii, unor ganduri, unor resentimente. 

Parea ca lucrurile sa se stabilizeze, mai ales dupa o noapte cand ne-am imbatat amandoi inainte de o iesire in club si am inceput sa plangem ca doi copii...Am plans, ne-am strans in brate, ne-am consolat si ne-am spus "te iubesc"...il credeam sincer, se vedea in ochii lui...atunci in acele momente...Dar, pe zi, cand deveniram mai lucizi, piticotul meu batea in retragere...NU mai intelegeam nimic...iarasi aceleasi reprosuri nefondate...E oare asa de greu pentru cineva sa inteleaga iubirea? Sau unii oameni fug de iubire cand cineva vrea sa le-o ofere neconditionat? 

Eh, si o poastare pe Facebook a cam lamurit ce gandea...totul a fost in zadar...un staus gen "sarbatorind despartirea de..." mi-a fost suficient sa izbucnesc in plans necontrolat si sa scriu aceste randuri...DE ce oare imi este negat dreptul la fericire? DE ce cineva nu vrea sa inteleaga ca este in sufltul meu si ma respinge asa dur? 

Timpul va vindeca toate...

Multumesc, "bebe" pentru tot! Si te voi iubi mereu! In viata mea ai oricand un loc unde sa te reintorci, unde sa gasesti caldura.